„La Jing, liliacul ne îmbată cu parfumul lui. Min mă așteaptă în pat. S-a stropit cu apă de la fântână din cap până-n picioare. E rece ca o piatră abia scoasă din râu. Mă arunc asupra lui. Pielea mea fierbinte aproape scoate fum când se atinge de a lui.
Pe măsură ce descopăr trupul lui Min, centimetru cu centimetru, acesta devine un teritoriu infinit. Îl explorez, ascult suspinul pielii lui, îi citesc harta vintrelor. Inventăm jocuri subtile. Cu vârful limbii, îi desenez pe piept litere pe care el urmează să le ghicească. Îmi ofer pântecul gurii și sânii, frunții lui. Min se târăște pe mine în poziție de rugăciune, la fiecare mișcare trebuie să recite un poem. Părul lui mă gâdilă și mă face să râd. Pentru a mă pedepsi că râd de el, intră brusc în mine. O lume se destramă. Vederea mi se tulbură, urechile îmi țiuie. Îmi îngrop degetele în păr, mușc cearșaful. Cu ochii închiși, zăresc în întuneric culorile vii ale unor imense stindarde fluturate. Se formează și se deformează contururi, apar și dispar tot felul de ființe. Voi muri. Deodată am impresia că sunt în două locuri. O parte din mine mă părăsește și plutește în aer. Mă contemplă, mă ascultă cum gen și cum țip. Apoi, ridicându-se, dispare spre o înălțime necunoscută, pasăre care trece peste culmile unui munte. N-o mai zăresc.
Min se prăbușește și adoarme, cu brațul pe pieptul meu. Mi-a lăsat pe pântec câteva picături albe. Sunt calde și mi se răsucesc în jurul degetelor ca niște fire de mătase. Bărbații sunt niște păienjeni care întind femeilor o capcană țesută din sămânța lor.”