Într-o zi, mi-a ajuns în mâini o carte pe care trebuia s-o evaluez, să-mi dau cu părerea dacă merita sau nu să fie publicată. E greu ca o carte serioasă de la o editură mare din afară să nu merite să apară la noi. Așa că răspunsul îl știam deja, cumva.
Am deschis-o, totuși. O carte sănătoasă, bine documentată pentru domeniul ei, bine structurată, semnificativă pentru realitatea zilelor noastre. Avea un cuprins bun și convingător, o bibliografie temeinică. Ah, și o copertă oribilă, absolut neispititoare, dar am trecut peste.
O carte specializată, m-am gândit. Bun, să zicem că o publicăm, pentru că uite ce faină e! Ce se întâmplă cu ea după aceea? Cum ajunge la cititorii ei specializați în domeniu, cum află ei de ea, ca s-o folosească în munca lor, să beneficieze de toate instrumentele utile care sunt de găsit în paginile ei?
Simplu: află dacă au noroc! Norocul poate crește dacă sunt ceva mai conectați la lumea cărților. În rest, destul de probabil, n-o să-i facă nimeni o lansare respectivei cărți, nici n-o să fie trimisă vreo înștiințare către instituția care ține sub umbrela ei comunitatea specialiștilor din acel domeniu. Nu am să zic care domeniu, nu e necesar, plus că situația pe care o descriu acum este valabilă pentru mai multe sfere de activitate.
Și m-am gândit, prin urmare, pentru a nu știu câta oară, la cărțile bune despre care nu știm, nu aflăm nimic. Cărțile bune, repet. Pe care un redactor poate le „simte”, dacă e interesat de ceea ce redactează, și nu-și face munca robotic. Pe care un redactor le poate semnala departamentului de PR, dacă există o comunicare bună la mijloc. Pe care un editor on-line o poate, cel puțin, posta pe pagina de Facebook a editurii, însoțind-o de un text frumos. Pentru că o editură ar trebui să fie un spațiu bogat în creativitate, a cuvintelor, și nu numai.
O comunicare mai bună în interior, între departamentele editurii, împreună cu o comunicare mai bună cu exteriorul, altfel spus cu categoriile de public al cărților, ar dezamorsa această separare încă prea amplă, cred eu, dintre carte și cititor. Le-ar înlesni legătura și, mai mult, atât editura, cât și publicul cărții ar avea de câștigat. Una ar vinde mai mult, celălalt ar afla informațiile pe care le caută, de care are nevoie și după care umblă cine știe pe unde, câteodată.
Credit foto: Pixabay