#HaiKuLove

Haiku este o poezie de atmosferă, o poezie foarte concentrată, cu un efect de iradiere interioară. Ca o explozie, ca un big bang. Te cuprinde, te inundă și te transportă imediat în alt cadru, în cadrul ei, rupându-te din lumea ta. Eu, cel puțin, așa am simțit-o. Și vorbesc din postura unui om care nu avea o pasiune pentru haiku. Practic, am ajuns să apreciez poezia aceasta descoperind-o, pe măsură ce citeam și aflam lucruri interesante despre ea.

Aș numi-o, acum, artă. Pentru că e un act artistic să cuprinzi lumea în trei versuri. Și nu, nu cuprinzi doar o parte din lume. De asta spuneam că efectul e expansiv, ca de explozie: ajungi la ultimul vers și ceva se sparge în tine, în imaginația ta:

 

Winter in autumn,

for me there are no gods.

And no Buddhas.*

Shiki

 

Poezia japoneză haiku derivă dintr-un tip de poezie cu mai multe versuri, din care haiku a păstrat doar trei. Trei versuri a câte 5, 7 și iar 5 silabe. Silabele în japoneză nu sunt totuși la fel ca silabele din alte limbi. Asta face ca poezia să fie greu de tradus și de scris, dar totuși avem versiuni în diverse limbi. Haiku s-a dezvoltat în timpul perioadei Heian, în care poporul japonez a blocat influențele din China și s-a concentrat asupra culturii proprii, autentice. Perioada Heian e o perioadă semnificativă, extrem de înfloritoare pentru artele japoneze.

În structura poeziei, un element nelipsit este kigo, și anume cuvântul care face trimitere la anotimpul ce încadrează poezia. Pentru că japonezii au o mare sensibilitate pentru trecerea timpului, literatura, pictura, artele lor surprinzând des succesiunea și stările anotimpurilor. De aici vine mult din nostalgia, din „plutirea” pe care o simți în producțiile cultural-artistice ale acestui popor. Revenind la kigo, un exemplu pe înțelesul tuturor ar fi folosirea unui cuvânt ca sakura (florile de cireș), amintind și trimițând la ideea de primăvară.

 

Cine a scris haiku?

 

Trei poeți mari are Japonia, în ceea ce privește haiku. Unul și, de fapt, primul este Bashō, despre care am reținut că a fost efectiv călător. Și-a pus lucrurile într-o bocceluță și a plecat în lume, scriind haiku. Din fotografii și ilustrații, pare un om simplu și poate că așa a și fost. Cartea în care am citit eu despre el nu dă foarte multe detalii. Poezia lui e pătrunzătoare și a exercitat o mare influență printre poeții de gen.

 

Irises bloom

over my feet –

blue sandal laces!

 

Al doilea e Buson, care a fost și pictor, și poet. Versurile lui, la fel ca tablourile, au o amprentă impresionistă:

 

Cherry petals scattered

in the water between seedlings of rice:

moon and star light!

 

Al treilea este Issa. În ciuda numelui, nu este femeie, este bărbat. Poeziile haiku pe care le-a scris el sunt nonconformiste. Recunosc că m-au surprins și că mi-au plăcut mai mult decât celelalte. Versurile lui conțin o revoltă, au ceva inedit, sfidător, în ceea ce privește perspectiva clasică pe care o găseai anterior.

 

Don’t swat that fly:

it wrings its hands.

it wrings its feet.

 

Haiku au scris mulți alții, în afară de cei trei reprezentați amintiți aici. Fiecare autor are stilul și frumusețea lui, merită „răsfoiți”. În ton cu Japonia și cu istoria samurailor ei, pentru a concluziona, aș zice că haiku este o poezie care „spintecă” în timp și în lume, creând o deschidere spre ele, în tine. Pur și simplu, atmosfera poeziei te pătrunde. Iar apoi te oprești, te gândești, îți iei un moment de respiro.

Citită corect, citită atent, asta mi se pare că face poezia haiku: te oprește, te suspendă un timp, ca într-o revelație. E foarte frumoasă și aparte trăirea pe care o ai! Nu foarte comună azi, ca experiență, se subînțelege. Azi nu stăm, azi ne grăbim.

Când citești un haiku, stai puțin.

 

* Parte dintre ideile, precum și versurile expuse aici, sunt din cartea Haiku Inspirations, de Tom Lowenstein și Victoria James (pe care am amintit-o și în articolul de aici). Nu am căutat și nu știu ce traduceri avem, în română, după poezia haiku originală, așa că am redat versurile în engleză, după cum le-am citit și eu.