Sex, erotism și dragoste — ce melanj! Și ce crescendo: „[…] sexul este rădăcină, erotismul este tulpină, iar dragostea este floare”! O spune Octavio Paz, în „Dubla flacără”, o carte prețioasă dintr-o colecție prețioasă de la Humanitas: 12 cărți despre lumea în care trăim. 12 cărți cu 12 coperte care compun, împreună, un puzzle, o poveste.
Octavio Paz este poet, iar cartea lui cuprinde multe referințe literare — cred că poate chiar să pună la încercare răbdarea unora, din acest punct de vedere. Istoria literaturii, spune el, este istoria pasiunilor omului, iar dragostea este cea mai mare dintre ele. Urmată, pe locul imediat următor, de putere.
Una dintre funcțiile literaturii este reprezentarea pasiunilor. […] Istoria literaturilor europene și americane este istoria metamorfozelor dragostei.
„Dubla flacără” e o carte din care am simțit nevoia să extrag o sumedenie de citate. Pentru simplul motiv că sunt frumoase! Am să redau multe dintre ele în continuare, pentru că îmi pare de prisos să fac eu alte comentarii. „Dubla flacără” e și o carte plină de curaj: o perspectivă limpede, lucidă chiar, asupra acestui subiect, al iubirii, atât de puțin limpede. Nu e ușor să vorbești sau să scrii despre dragoste, deși pare ușor.
De la dragoste, Octavio Paz abordează probleme dintre cele mai eclectice și neașteptate. Problema politicii și a inteligenței artificiale sunt două dintre cele mai surprinzătoare, cu perspective tare bune și opuse celor comune, pentru ambele segmente.
Caracteristicile dragostei
Prima pe care o notează Octavio Paz este exclusivitatea. A doua: obstacolul și depășirea lui (interdicția). A treia: dominația și supunerea (arhetipul relației de dragoste e relația seniorială: legătura vasal-senior a inspirat amorul curtean). A patra: raportul dintre fatalitate și libertate: „Dragostea este atracție involuntară către o persoană și acceptare voluntară a acestei atracții.” Atracția e fatalitate liber asumată. A cincea: contopirea dintre trup și suflet; iar aici Octavio Paz argumentează foarte interesant că slaba prețuire pe care o mai punem azi pe dragoste are legătură cu decăderea persoanei, care e trup plus suflet; decăderea persoanei are mare legătură cu faptul că știința, în zilele noastre, neagă sufletul. Cele ce țin de suflet au ajuns să țină de neuroștiință.
Dragostea e formată din contrarii, după cum reiese de mai sus, și apare din întâlnirea contextului obiectiv, a circumstanțelor de viață pe care nu le controlăm noi, cu subiectivitatea omului (inconștientul). Ambele sunt forțe străine de noi. Îndrăgostiții „nu se caută — se întâlnesc”.
Sex, erotism, dragoste
[…] sexul, erotismul și dragostea sunt aspecte ale aceluiași fenomen, manifestări a ceea ce numim viață. Erotismul este invenție, variațiune fără sfârșit, în timp ce sexul este întotdeauna același. La origine, erotismul este sex, natură; fiind o creație și având funcții în societate, este cultură.
Dragostea este drumul, suișul către frumusețe. Dragostea nu e sete de frumusețe, ci sete de împlinire.
[…] dragostea este un pariu, smintit, pe libertate. Nu a mea, a celuilalt. Dragostea este „un nod făcut din două libertăți egale”.
Dragostea este metafora finală a sexualității. Erotismul este dimensiunea umană a sexualității, este ceea ce imaginația adaugă naturii.
Dragostea „este experiența stranietății totale, pentru că suntem în afara noastră și proiectați către persoana iubită, și este experiența întoarcerii la origine, la acel loc care nu se găsește în spațiu și care este patria noastră originară. Persoana iubită este în același timp terra incognita și casă părintească, este necunoscutul și recunoscutul.”
[…] erotismul este înainte de toate, și mai ales, sete de alteritate. Iar supranaturalul este alteritatea radicală și supremă.
Idei tranșante
Într-adevăr, în afară de morala religioasă, pe care mulți nu o acceptă, apărătorul cel mai bun în fața SIDA, adică în fața promiscuității, este dragostea.
Politica este marele dușman al dragostei. Statul totalitar a fost, literalmente, prima putere lipsită de suflet din istoria omenirii.
Moartea este inseparabilă de plăcere; Thanatos este umbra lui Eros.
[…] emergența dragostei e inseparabilă de emergența femeii. Nu există dragoste fără libertatea femeii.
[…] drumul dezamăgirii nu duce la salvarea eului, ci la revelarea unei vacuități inefabile și indicibile; vedem nu o apariție, ci o dispariție: a noastră înșine într-un vid radios.
Dragoste și politică
Vi se va părea curios că, vorbind despre dragoste, m-am referit la istoria politică modernă. Curiozitatea dispare în momentul în care înțelegem că dragostea și politica sunt cele două extreme ale relațiilor umane: relația publică și cea privată, piața și alcovul, grupul și cuplul. Dragostea și politica sunt doi poli uniți printr-un arc: persoana. Destinul persoanei în societatea politică se reflectă în relația de dragoste și viceversa. Povestea lui Romeo și a Julietei e ininteligibilă dacă se omit conflictele senioriale din orașele italienești ale Renașterii, și același lucru e valabil pentru povestea Larisei și a lui Jivago în afara contextului Revoluției Bolșevice și a războiului civil. Nu are rost să dăm alte exemple. Totul se leagă. Legătura dintre dragoste și politică e prezentă de-a lungul întregii istorii a Occidentului. În epoca modernă, începând cu Iluminismul, dragostea a fost un agent decisiv atât în schimbarea moralei sociale și a moravurilor, cât și în apariția practicilor, ideilor și instituțiilor noi. În toate aceste schimbări — mă gândesc mai ales la două momente importante, romantismul și perioada de după Primul Război Mondial —, persoana a fost pârghia și axul. Și când vorbesc de persoană, nu evoc o abstracțiune, ci mă refer la o totalitate concretă. Am menționat de câteva ori cuvântul suflet și mă declar vinovat de o omisiune: sufletul, sau cum vreți să numiți psihicul uman, nu e numai rațiune și intelect: e și sensibilitate. Sufletul e trup: senzație; senzația devine afect, sentiment, pasiune. Elementul afectiv se naște din trup, dar e mai mult decât atracție fizică. Sentimentul și pasiunea sunt centrul, inima sufletului îndrăgostit. În epoca modernă, dragostea a fost revoluționară nu numai ca idee, ci și ca pasiune. Romantismul nu ne-a învățat să gândim — ne-a învățat să simțim.
Concluzii frumoase
Prin dragoste întrezărim, în această viață, cealaltă viață.
Dragostea „nu ne scapă de moarte, dar ne face s-o privim drept în față”.